Au început lucrările de montare a rețelelor principale de gaze în comuna Stăuceni, care va asigura accesul la gaze naturale la peste 1.200 de gospodării, la finalul anului 2025. Urmează Bălușeni și Gorbănești. Rețeaua principală de distribuție de gaze din Stăuceni se va extinde pe o distanță de 57 de km, urmând să cuprindă toate cele patru sate ale comunei : Siliștea, Stăuceni, Tocileni și Victoria.
Guvernul PSD a asigurat finanțarea pentru 23 de proiecte de înființare și dezvoltare a rețelelor de gaze naturale în județul Botoșani, prin Planul Național de Investiții Anghel Saligny. Aceste poiecte reunesc cele două municipii Botoșani și Dorohoi, două orașe, Bucecea și Flămânzi, și 23 de comune, după cum urmează: Bălușeni, Brăești, Corlăteni, Coșula, Frumușica, Gorbănești, Ibănești, Leorda, Lozna, Mihai Eminescu, Răchiți, Roma, Stăuceni, Șendriceni, Văculești, Vârfu Câmpului, Vlădeni, Corni și Vorona, Sulița, Albești, Trușești și Prăjeni.
„PSD face pași concreți pentru creșterea accesului la gaze naturale pentru comunele din județ. Cât am condus Consiliul Județean, am lucrat mult la proiectele pentru extinderea rețelei de gaze naturale din județul nostru. Voi continua să le susțin ca senator, chiar dacă noua conducere a județului este de altă culoare politică. Important este ca oamenii să o ducă mai bine. Indiferent ce spun alții despre PSD, noi ne vedem de treabă și le spunem oamenilor ce vrem să facem pentru ei și ce măsuri avem în programul nostru de guvernare de interes pentru județul Botoșani: creșterea veniturilor, Autostrada Moldovei, Drumul Expres Botoșani-Suceava, investiții și locuri de muncă pentru angajarea tinerilor botoșăneni, precum și centre comunitare de sănătate în zonele rurale”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Proiectul extinderii de gaze din comuna Stăuceni este în valoare de 5,7 milioane de euro. Acesta va asigura totodată debitul necesar pentru ca rețeaua să poată fi extinsă la încă două comune învecinate, Bălușeni și Gorbănești.
(CMF11240017)
(Comunicat PSD Botoșani)