A început isteria! Primarul şi-un vice, dans de mama focului la Revelionul Pensionarilor sub ochii prefectului – VIDEO & GALERIE FOTO

Sute de pensionari s-au îngrămădit sâmbătă seara la Complexul Europa, la revelionul organizat de Primăria Botoşani şi dedicat vârstei a treia. Pe la 17:30 la faţa locului a ajuns şi primarul Ovidiu Portariuc.

 

Nu singur, ci alături de un singur viceprimar, colegul său de partid, Cosmin Andrei şi de prefectul Costică Macaleţi. La scurt timp după ce a intrat în restaurant, edilul şef a luat cuvântul, având o alocuţiune cu parfum electoral.

„Vreau să vă urez bun venit. Mă bucur că ne vedem din nou după o perioadă atât de lungă. Vreau să vă transmit din partea Executivului Primăriei toate urările de bine pentru acest an. La mulţi ani, multă sănătate şi bucurie pentru dvs., pentru copii, pentru nepoţi şi vreau să vă asigur de tot sprijinul, preţuirea noastră şi să vă asigur că problemele şi nevoile dvs. vor rămâne prioritatea noastră în a le rezolva. Vreau să vă urez o seară cât mai plăcută, sper să putem încinge aici o horă că mâine este Ziua Unirii şi poate şi la anul o să ne vedem sănătoşi”.


Ovidiu Portariuc, primar Botoşani.

Imediat, s-a şi încins hora cerută de edilul şef şi asemenea anilor precedenţi, vârstnicele s-au îmbulzit să danseze cu şeful administraţiei publice locale. Aflat în doliu, Costică Macaleţi s-a mulţumit să privească nebunia din restaurant, care s-a terminat cu o lungă şedinţă foto a primarului cu pensionarii, mai ales cu cele de sex feminin. (S.B.)

CITEŞTE ŞI:

Explozie de... seniori – 1.700 de pensionari chefuiesc în week-end