A început ”festivalul petardelor”, mamă amendată pentru pocnetele fiului, în Centrul Vechi

Polițiștii locali care patrulau miercuri în Centrul Istoric au observat un băiat care deranja trecătorii.

 

Copilul în vârstă de 10 ani folosea materiale pirotehnice, adică petarde.

 

Având în vedere vârsta minorului, polițiștii locali s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde a fost găsita mama, fiind dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 300 lei pentru lăsarea nesupravegheată a minorului.

 

În conformitate cu prevederile legale ,,neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

Polițiștii locali vor acționa, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice, în scopul creșterii siguranței cetățeanului.