Vineri, 26 ianuarie unele dintre ele au fost încărcate, iar restul urmează să fie alimentate până la finalul zilei.
Conform edupedu.ro, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu a spus pentru edupedu.ro azi că tichetele educaționale în valoare de 500 de lei vor fi încărcate începând de vineri, 26 ianuarie.
“De azi (n. red vineri) începe încărcarea cardurilor educaționale, care sunt în posesia beneficiarilor și voi monitoriza cu atenție ca săptămâna viitoare să închidem încărcarea pentru cardurile validate”,
a spus ministrul.
Sunt 485 de mii de carduri validate și care pot fi încărcate dacă au fost ridicate de părinți de la școală.
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.
Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.
Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.
Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Cardurile ar fi trebuit să fie livrate și încărcate din luna octombrie, dar au început să fie distribuite părinților începând cu data de 8 ianuarie. Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, acestea ar fi trebuit să fie încărcate în cel mult 2 zile lucrătoare însă ordinul comun cu procedura a fost publicat abia pe 10 ianuarie în Monitorul Oficial.
(Sursă foto: depositphotos şi edupedu.ro)