A fost identificat adolescentul de 17 ani înecat în iaz

Tânărul dispărut, duminică după-amiază, în iazul Polonic a fost găsit după cinci ore de căutări, forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționând cu două echipaje de la Dorohoi, unul de la Botoșani, dar și cu scafandri sosiți de la Iași.

 

Adolescentul de 17 ani, Claudiu P., care provine dintr-un centru de plasament, a mers să facă baie în iazul Polonic din Dorohoi, iar la un moment dat a dispărut. Un bărbat a sesizat că acesta nu mai iese din apă și a alertat autoritățile, la fața locului deplasându-se pompierii, poliția, jandarmii și ambulanțele.

 

Căutările au durat de la 15.15 până la 20.20. Adolescentul, care a plecat să facă baie alături de alți doi minori, a fost găsit la circa 20 de metri de mal, într-o zonă în care apa are mai mult de trei metri, de către un echipaj al Detașamentului de Pompieri Dorohoi.

 

„S-a intervenit prompt, imediat după primirea apelului și s-a acționat pentru căutarea tânărului dispărut în apele iazului Polonic. Intervenția a fost una dificilă, iar după cinci ore de căutări, tânărul a fost găsit și degajat din iaz.”, a declarat pentru Dorohoi News, maior Petrică Ciobănașu, locțiitor comandant Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

 

La fața locului au ajuns și reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în contextul în care tânărul era instituționalizat într-un centru de plasament din Dorohoi.

 

 

download from google play download from apple store