A făcut focul în sobă și a plecat de acasă, în urma lui s-a produs dezastrul

Trei case au fost cuprinse de flăcări, joi după-amiază. Intervenția promptă a pompierilor a dus la evitarea unor dezastre.

 

Un bărbat din Viișoara Mică a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu.

 

Alte două familii din Șendriceni și Flămânzi au fost la un pas de a ajunge în aceeași situație din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

 

Cele trei evenimente s-au produs ieri după-amiază.

 

La Șendriceni și Flămânzi nu s-au înregistrat pagube materiale însemnate.

 

În momentul producerii incendiului de la Viișoara Mică, proprietarul nu era acasă. Acesta nu a stins focul înainte de a pleca din imobil. În urmă, mai multe materiale combustibile amplasate lângă soba încinsă s-au aprins. Flăcările s-au extins cu repeziciune și la acoperiș. Vecinii au observat incendiul și au chemat pompierii.

 

Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță au ajuns la fața locului. Aceștia au constat că ardeau acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

 

 

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani vă reamintește câteva măsuri de prevenire:

 

          - verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

          - curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

          - tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

          - îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

          - păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

          - nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

          - nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

          - nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

          - nu puneți hainele la uscat, pe sobă;

          - în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

          - amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

          - focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

          - stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

          - nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

          - depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.