A data iama în sculele unui gospodar, hoț prins după două luni și băgat după gratii

Prejudiciul creat de botoșăneanul de 35 de ani a fost estimat la 15.000 de lei.

 

În cursul zilei de joi, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Cătămărăști Deal.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în luna aprilie 2022, ar fi pătruns fără drept pe un teren împrejmuit, aparținând persoanei vătămate, și ulterior, într-un container metalic, de unde ar fi sustras mai multe scule pentru construcții, prejudiciul creat fiind estimat la 15.000 de lei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, iar în urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta a dispus arestarea sa pentru 30 de zile.