A dat de belele după ce ”a cumpărat” un autoturism din Botoșani - FOTOGALERIE

Un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui  autoturism marca Volkswagen a încercat să-i ducă de nas pe polițiști.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au depistat un cetăţean din Republica Moldova care a încercat să iasă din țară cu un autoturism marca Volkswagen, pentru care a prezentat la control un document fals. 

 

În data de  15 martie 2017, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova, Vitalie B., în vârstă de 37 de ani, conducând un autotursim marca Volkswagen, înmatriculat în România, proprietatea unei alte persoane. 

 

Bărbatul a prezentat la control un contract de comodat încheiat cu proprietarul autoturismului. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea contractului prezentat, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic. 

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din oraşul Botoşani, iar de încheierea contractului de comodat s-a ocupat proprietarul autovehiculului. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.