A cui VINĂ este mai mare: Proprietarul mașinii pe scaunul din dreapta, bețivul fără permis la volan

Două cazuri trase la indigo au fost depistate, în weekend, pe drumurile din Botoșani.

 

Astăzi, poliţiştii din Săveni, care acționau pe strada Alexandru Ioan Cuza din oraşul Săveni, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Drăguşeni.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul pe care îl conducea fiindu-i încredinţat de un alt tânăr de 25 de ani, pasager în autoturism şi care cunoştea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

 

Un caz tras la indigo a avut loc și sâmbătă. Poliţiştii din Ştefăneşti care acționau pe raza localităţii Bădiuţi au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

De asemenea, în autoturism se mai afla un tânăr de 21 de ani, care a declarat că este proprietarul vehiculului şi că i l-a încredinţat prietenului său, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere.

 

În cele două cauze se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere. 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store