Un șofer a fost oprit duminică, la orele prânzului, de un echipaj de Poliție pentru un control.
Duminică 12 martie 2017, în jurul orei 14.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, județul Botoșani, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Revelino D., cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, pasager într-un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România.
Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit ascunsă şi nedeclarată, în bancheta din spate a autoturismului, cantitatea totală de 1.260 ţigarete marca Ritm, cu timbru de acciză R. Moldova.
Deoarece bărbatul a mai fost depistat încercând să introducă ilegal ţigarete în România în luna august 2016, respectiv ianuarie 2017, poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura confiscării ţigaretelor, în valoare de aproximativ 300 lei precum şi a autoturismului, în valoare de 1.000 lei, în vederea continuării cercetărilor.