600 de pachete dăruite copiilor necăjiți din județ – GALERIE FOTO

În perioada 1 - 31 decembrie 2021 se desfășoară activitățile Proiectului Dăruiesc pentru că iubesc!, un parteneriat de voluntariat școlar pentru sprijinirea educației în medii defavorizate, inițiat de Protopopiatul Botoșani, prin Pr. Protopop Petru Fercal și Pr. Misionar Cristian Buhaciuc. 

 

Dorința inițiatorului, concretizată în scop al proiectului, este de a sprijini educația copiilor din medii defavorizate, mobilizând copii/părinți/cadre didactice/preoți; de a dezvolta standardele etice, prin cultivarea sentimentelor de dragoste, prețuire și respect pentru  persoanele din medii defavorizate; de a crea contexte necesare manifestării unor valori umane creștinești precum bunătatea, milostenia, responsabilitatea, solidaritatea.

 

Partenerii Protopopiatului Botoșani în realizarea acestui obiectiv sunt următoarele școli:

  • Colegiul Național ,,A. T. Laurian” Botoșani
  • Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani
  • Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
  • Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani
  • Școala Gimnazială ,,Elena Rareș” Botoșani
  • Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani
  • Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani
  • Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani
  • Școala Gimnazială nr. 1 Stăuceni.

 

Beneficiarii proiectului sunt copii din familii defavorizate, din 9 parohii: Schit Orășeni, Burlești, Socrujeni, Stănești, Balta Arsă, Tudor Vladimirescu, Mășcăteni, Buimăceni, Teișoara.

 

Eforturile celor 117 cadre didactice voluntare și ale elevilor din școlile partenere s-au materializat în 600 de pachete conținând cărți, rechizite, dulciuri, jucării, haine, care au fost oferite copiilor din parohiile nevoiașe, în preajma sărbătorii de Crăciun.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store