51 de spitale din 29 de județe ale României nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere, arată raportul "Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România", realizat de Centrul FILIA, ONG care militează pentru egalitatea de gen, în parteneriat cu ECPI - Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice.
Pe listă regăsim de la spitale mari, precum Spitalul Universitar din București sau Spitalul Județean din Cluj-Napoca, până la spitale din orașe mici, unde este posibil să nu existe alternative - alte spitale sau clinici private. De asemenea, în alte 36 de spitale din România nu se pot face avorturi la cerere în perioada sărbătorilor religioase.Raportul arată că în doar 40 de spitale (niciunul în București) din 24 de județe se pot face întreruperi de sarcină oricând.
În România sunt, în total, 375 de spitale publice (de stat). Autorii raportului spun că au transmis către Ministerul Sănătății o adresă pentru a afla care sunt măsurile pe care instituția condusă de Sorina Pintea le va lua pentru a asigura accesul tuturor femeilor la întreruperile de sarcină la cerere.
Monitorizarea ce stă la baza raportului "Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România" a fost efectuată în luna aprilie 2019, înaintea sărbătorilor de Paște.
Dintre cele 158 de spitale publice care au fost contactate și care au infrastructura necesară pentru a face întreruperi de sarcină:
40 pot face întreruperi de sarcină oricând, niciunul în București
în 36 de spitale nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase
în 51 de spitale din 29 de județe nu se fac deloc întreruperi de sarcină
autorii raportului nu au putut primi informații prin telefon de la 31 de spitale
Subiectul este unul delicat: pe de o parte, legislația din România prevede că întreruperea de sarcină la cerere, până la 14 săptămâni, este legală. Pe de altă parte, "spitalele au bază legală atât pentru a oferi aceste servicii, cât și pentru a le refuza", a explicat un avocat contactat de HotNews. Motivele religioase nu sunt nici pe departe singurele care stau la baza deciziei medicilor de a nu face avorturi, ci este vorba și despre cauze financiare și birocratice.
Potrivit legii, întreruperea de sarcină la cerere, care nu reprezintă urgență medicală (sarcina nu este întreruptă din evoluție sau nu pune în pericol sănătatea mamei) este legală în România până la 14 săptămâni de sarcină și intra în categoria serviciilor medicale la cerere. Nu intră în categoria serviciilor din pachetul medical de urgență și din pachetul medical de bază, astfel că nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, ci se plătește de către pacient.
Legea nu prevede obligativitatea spitalelor de a oferi servicii medicale la cerere, ci decizia aparține fiecărei unități medicale în parte. "Spitalele au bază legală atât pentru a oferi aceste servicii, cât și pentru a le refuza", a explicat un avocat contactat de HotNews.ro. Efectuarea de servicii medicale la cerere de către spitale reprezintă o modalitate prin care unitățile medicale pot obține venituri suplimentare prin care poate fi achiziționată aparatură medicală și este recomandată inclusiv de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Medicii din spitalele care refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere fac doar avorturi terapeutice - considerate urgențe medicale. Din discuțiile cu medici a rezultat că celelalte motive pentru care aceștia refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere, în afara celor morale/religioase, sunt cele financiare/birocratice: lipsa unui spațiu adecvat în spitale, lipsa asigurărilor de malpraxis, neplata acestui serviciu către medici.
Pe de altă parte, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că medicii pot refuza un serviciu medical doar în două situații: atunci când "pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite", și atunci când "pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic". Prevederile Legii 95/2006 se referă, însă, tot la serviciile medicale de urgență și din pachetul de bază, decontate de CNAS, nu la serviciile medicale la cerere.
Lista celor 51 de spitale unde nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere:
Spitalul Municipal Onești
Spitalul Orășenesc Ioan Lascăr Comănești
Spitalul Orășenesc Buhuși
Spitalul Municipal Pașcani
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț
Spitalul Municipal de Urgență Roman
Spitalul Municipal Fălticeni
Spitalul Municipal Vatra Dornei
Spitalul Orășenesc Gura Humorului
Spitalul de Urgență Vaslui
Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși
Spitalul Județean de Urgență Călărași
Spitalul Municipal Oltenița
Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară
Spitalul Orășenesc Pucioasa
Spitalul Orășenesc Novaci
Spitalul Municipal Anghel Saligny Fetești
Spitalul Municipal Ploiești
Spitalul Municipal Câmpina
Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte
Spitalul Orășenesc Băicoi
Spitalul Orășenesc Mizil
Spitalul Județean de Urgență Alexandria
Spitalul Municipal Turnu Măgurele
Spitalul Orășenesc Făurei
Spitalul Orășenesc Nehoiu
Spitalul Municipal Medgidia
Spitalul Județean de Urgență Focșani
Spitalul Orășenesc Panciu
Spitalul Comunal Vidra
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Spitalul Orășenesc Rovinari
Spitalul Județean de Urgență Slatina
Spitalul Municipal Caracal
Spitalul Orășenesc Corabia
Spitalul Orășenesc Ineu
Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Municipal Hunedoara
Spitalul Municipal Orăștie
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Spitalul Orășenesc Deta
Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu
Spitalul Orășenesc Aleșd
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
Policlinica Salvosan Ciobanca ClujNapoca
Spitalul Orășenesc Baia Sprie
Spitalul Județean de Urgență Zalău,
Spitalul Orășenesc Câmpeni
Spitalul Orășenesc Rupea
Spitalul Universitar de Urgență din București
Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc
Lista celor 36 de spitale unde nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în perioada sărbătorilor religioase:
Spitalul Județean de Urgență Bacău
Spitalul Municipal de Urgență Moinești
Spitalul Județean de Urgență Botoșani
Spitalul Municipal Câmpulung
Spitalul Județean Târgoviște
Spitalul Municipal Moreni
Spitalul Județean Giurgiu
Spitalul Orășenesc Bolintin Vale
Spitalul Județean De Urgență Slobozia
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești
Spitalul Municipal Roșiorii de Vede
Spitalul Clinic Municipal Filantropia
Spitalul Municipal Profesor Doctor Irinel Popescu
Spitalul Orășenesc Așezămintele Brâncovenești Dăbuleni
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Spitalul Orășenesc Brezoi (doar dacă sarcina este până în opt săptămâni)
Spitalul Orășenesc Horezu
Spitalul de Urgență Petroșani
Spitalul Municipal Brad
Spitalul Municipal Vulcan
Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara
Spitalul Orășenesc Dr. Karl Diel Jimbolia
Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare
Spitalul Municipal Episcop N. Popovici Beiuș
Spitalul Orășenesc Beclean
Spitalul Municipal Dej
Spitalul Municipal Sighetu Marmației
Spitalul Municipal Carei
Spitalul Județean de Urgență Alba
Spitalul Orășenesc Gheorgheni
Spitalul Municipal Toplița
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia
Spitalul Sf. Pantelimon București
Spitalul Clinic Doctor I. Cantacuzino
Spitalul Clinic Malaxa
Autorii raportului atrag atenția că:
"nu există educație sexuală în școli, deși 76% dintre români consideră că ar trebui să fie predată (Barometru de Gen. România 2019). În plus, această problemă survine pe fondul lipsei unui program național de contracepție și planning familial care să asigure în mod gratuit accesul femeilor la metode contraceptive. Lipsa accesului la educație sexuală și metode contraceptive crește numărul sarcinilor nedorite și a problemelor de ordin medical, cât și al nașterilor în rândul adolescentelor."
Avortul a fost interzis aproape în totalitate în România în perioada 1966 - 1989. Se estimează că peste 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor provocate în condiții improprii, iar alte 100.000 de femei au fost mutilate din punct de vedere fizic și psihic.
Avortul la cerere a redevenit legal în România pe data de 26 decembrie 1989, când a fost abrogat celebrul decret nr. 770/1966, ce dusese la interzicerea aproape totală a avortului în țara noastră și la incriminarea lui în Codul Penal.Organizația Națiunilor Unite a recunoscut că a nega dreptul femeilor la întreruperi de sarcină în condiții sigure constituie un act de violență împotriva femeilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: