Oficialii ardeleni au ajuns la un acord cu cei de la FC Botoșani pentru transferul definitiv al mijlocașului Cătălin Golofca.
În vârstă de 29 de ani, Cătălin a plecat în această dimineață de la Botoșani spre Cluj, iar în următoarele ore urmează să fie prezentat oficial la gruparea campioană. Din informațiile pe care GSP.ro le are, clujenii au plătit 500.000 de euro celor de la Botoșani și sunt șanse mari ca acesta să fie folosit chiar în etapa viitoare cu Astra, la Giurgiu.
Acesta a evoluat, de-a lungul carierei, în ligile inferioare, pentru Cetatea Suceava și Rapid CFR Suceava, apoi la FC Botoșani și FCSB. La FCSB a ajuns în vara lui 2017, dar a stat doar o jumătate de an la echipa lui Becali. El a revenit la formația finanțată de Valeriu Iftime la începutul anului 2018.
Transferul lui Golofca este al treilea pe care CFR îl face de la Botoșani după Mihai Bordeianu și Andrei Burcă, scrie GSP.
În urmă cu trei zile transferul căzuse! Motivul? CFR Cluj a oferit suma de 200.000 de euro pentru Golofca plus 15 la sută dintr-un viitor transfer. Valeriu Iftime a cerut 500.000 de euro, dar ardelenii au acceptat această solicitare, iar mutarea s-a făcut astăzi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: