50 de asistente de la Mavromati au aflat vineri că luni nu mai au serviciu – AUDIENȚĂ la Macaleți – VIDEO

Situația din decembrie anul trecut când mai multe asistente medicale au rămas fără loc de muncă fiind trimise la pensie, fără a avea drept de opțiune, s-a repetat și la începutul acestei luni.

 

În ciuda acțiunilor sindicatului și a proceselor deschise în instanță, conducerea Spitalului Județean Mavaromati, prin managerul Livia Mihalache continuă politica desfacerii contractelor de muncă pentru asistentele medicale care ating vâsta standard de pensionare.

 

Sindicaliștii susțin că astfel, acestor salariați li se încalcă dreptul la muncă prevăzut de Constituția României, în condițiile în care legile în vigoare permit cumulul pensiei cu salariul. Mai mult, nu au existat discuții cu persoanele vizate și nici nu au avut la dispoziție vreun termen în care să poată opta dacă vor să rămână în activitate sau nu.

 

Toate aceste lucruri i-au fost aduse la cunoștință președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți, luni dimineață la ora 9:00 când câteva zeci de asistente medicale în frunte cu Lia Temciuc, președintele Sindicatului Sanitas au cerut audiență.

 

„Conducerea acestei unități a luat aceeași hotărâre ca în decembrie și anume cu 1 martie 2020 să le înceteze contractul individual de muncă încă la 50 de salariați. Această măsură surprinzătoare pentru fiecare dintre noi este total în afara legii. Asta în primul rând. Al doilea este faptul că s-a luat la final de lună, vineri a fost data de 28, 1 – data la care se înceta contractul de muncă fiind duminică, deci între două zile nelucrătoare pentru mulți dintre salariați cu toate că activitatea la spital se desfășoară 24 din 24 de ore”,

Lia Temciuc, lider sindical Spitalul Județean Mavromati

 

În completarea celor declarate, Lia Temciuc a arătat că posturile rămase libere în decembrie prin aceeași metodă sunt în continuare vacante, fără să fi fost făcute angajări noi. Iar în contextul coronavirusului care necesită măsuri suplimentare în spitale, concedierea a 50 de asistenți medicali împovărează activitatea celor rămași.

 

 

Lia Temciuc a mai arătat că doar la Botoșani se procedează așa, nemaifiind vreun spital din țară în asemenea situație.

 

„Nu înțelegem de ce numai la Botoșani se ia o asemenea măsură, de ce nu au avut loc discuții, de ce nu s-au găsit posibilități de rezolvare a acestei probleme pentru că sunt multe”,

Lia Temciuc, lider sindical Spitalul Județean Mavromati

 

Salariații de la Mavromati au arătat că au sesizat inclusiv Avocatul Poporului cu privire la practicile de la Spitalul Județean.

 

Costică Macaleți le-a recomandat ca, în aceeași formație să meargă la discuții cu managerul Livia Mihalache.

 

„Nu știți cum ne tratează”, i-au replicat asistentele medicale.

 

„Am și eu cazuri la CJ Botoșani cu doamne care trebuiau să iasă la pensie mi-au prezentat cererea că vor să mai prelungească un an sau doi,  și le-am acordat această șansă. Același lucru se întâmplă și la dv. Legat de chestiunea cu tinerii, dați-mi voie să nu am aceeași părere ca dv. pentru că și dv. ați început serviciul de pe băncile școlii. Școlile care sunt și diplomele cu care vin sunt acreditate. Deci, haideți să le dăm…nu-mi place că cei tineri nu pot să-și găsească locul și numai noi ăștia da”,

Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

Președintele CJ a declarat că va convoca o ședință cu managerul spitalului, președintele Consiliului de Administrație, a sindicaliștilor și a juriștilor din instituție pentru clarificarea acestei probleme.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store