Medicii de familie din Botoșani primesc tot mai mulți bani de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani. Față de anul precedent, când cea mai mare sumă decontată pe o lună era 35.000 de lei, spre finalul anului 2021, s-a ajuns ca un medic să primească și 50.000 de lei.
Iar asta în principal deoarece a crescut valoarea punctului „per capita”. Medicii de familie sunt plătiți de CAS Botoșani în baza contractelor încheiate. Iar banii primiți depind atât de numărul de pacienţi înscrişi, cât şi de serviciile medicale prestate.
Ca atare, sumele decontate diferă de la o lună la alta și de la un medic la altul. La nivelul județului, în luna octombrie 151 de medici de familie aveau contract cu CAS Botoșani.
este suma decontată în total pentru luna octombrie
Medicii de familie din mediul rural par să câștige mai bine întrucât au și mai mulți pacienți asigurați înscriși, dar beneficiază și de un spor.
"Începând cu 1 august 2021 după ce au fost încheiate noile contracte de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară valoarea punctului per capita a crescut de la 7,8 lei la 8,5 lei. În acest fel au crescut și veniturile medicilor de familie, avem medici care au pe listă mai mulți asigurați, peste 3.000 de asigurați și încasează o sumă de în jur de 50.000 de lei. Această sumă este influențată și de sporul acordat în zona rurală”,
Alina Mustiață, director CAS Botoșani.
Iată topul celor mai mari sume acordate de CAS Botoșani.
Cei mai mulți dintre acești medici au câte 3.000 de pacienți. Iar asta din cauză că încă există deficit de medici de familie în multe comune din Botoșani. La polul opus cea mai mică sumă decontată a fost 8.586 de lei pentru medicul de familie din Trușești. Sunt rare cazurile în care decontul de la CAS este sub 10.000 de lei.
Din banii decontați de CAS, medicii de familie îşi plătesc toate cheltuielile cabinetului: salariul asistentelor, al femeii de serviciu, impozitele la stat, utilităţile, chiria. Astfel ceea ce rămâne după scăderea acestor cheltuieli reprezintă venitul propriu al medicului de familie.
Unii medici mai primesc bani și pentru că au ales să monitorizeze pacienți COVID sau sunt implicați în campania de vaccinare.
La nivelul județului sunt vacante patru posturi de medici de familie în municipiul Botoșani câte unul în următoarele localități Flămânzi, Adășeni, Blândești, Broscăuți, Concești, Coțușca, Dimăcheni, Drăgușeni, Hudești, Manoleasa, Viișoara, Vorniceni, Ungureni, Călărași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: