5 milioane de euro puse la bătaie pentru mărirea capacității Penitenciarului Botoșani

Penitenciarul Botoşani ar putea beneficia de o finanţare din partea Guvernului Norvegiei în vederea extinderii spaţiilor de detenţie, a declarat directorul unităţii de detenţie, Cristian Ieremie.

 

Potrivit acestuia, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Direcţia Naţională de Probaţiune au semnat un memorandum cu autorităţile norvegiene în vederea extinderii şi modernizării a patru închisori din România, printre care şi cea din Botoşani.
Conform Evz.ro, Penitenciarul din Botoşani ar urma să beneficieze de aproximativ cinci milioane de euro pentru construcţia a două pavilioane noi, care ar urma să asigure 400 de noi locuri de detenţie.

"Memorandumul cu guvernul norvegian a fost semnat şi sperăm ca, până la sfârşitul acestui an, să fie semnat şi contractul de finanţare",

Cristian Ieremie, director Penitenciarul Botoșani.

Şeful închisorii din Botoşani susţine că o astfel de investiţie este cu atât mai importantă cu cât gradul de ocupare a Penitenciarului este de aproximativ 150%.    
În acest moment, în Penitenciar sunt încarcerate aproximativ 900 de persoane, cu aproape 300 de persoane peste normative, care prevăd alocarea unui spaţiu de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut.