450 de locuri de muncă ar putea fi create din martie

 

munca Pînă la această dată, aproximativ 26 de administraţii publice locale au solicitat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, subvenţionarea a circa 450 de locuri de muncă pe perioadă determinată. Angajaţii care şi-ar putea găsi un loc de muncă chiar şi pentru cîteva luni de zile, sunt folosiţi de primăriile din judeţ la lucrări pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Au solicitat pînă în prezent încheierea de convenţii cu AJOFM primăriile Săveni, pentru un număr de 25 de locuri de muncă, Corlăteni-15, Şendriceni şi Dorohoi, Mileanca cîte 20, Pomîrla-17, iar Flămînzi 30. Cele mai puţine solicitări vin din partea primăriilor Prăjeni şi Ştiubieni cu cîte 5 locuri de muncă.

Subvenţionarea acestor locuri de muncă prin încheierea deGabriela Vranciuc convenţii cu primăriile se face astfel, în perioada 1 aprilie-31 octombrie statul plăteşte 70% din valoarea indicatorului social de referinţă care este în cuantum de 500 de lei în acest an, iar în perioada 1 noiembrie-31 martie se plăteşte angajatorului indicatorul de referinţă plus contribuţia asigurărilor sociale datorate de acesta către stat”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvînt AJOFM.

Potrivit Gabrielei Vranciuc, aceste locuri de muncă vor fi subvenţionate cel mai probabil începînd cu luna următoare după ce va fi efectuată impărţirea sumei totale din buget alocată în acest sens pe trimestre. Pentru anul 2010 ANOFM a alocat o sumă de 2,3 milioane de lei noi pentru subvenţionarea locurilor de muncă pentru perioadă determinată. Planul de ocupare propus este de 800 de locuri pentru tot anul, însă...

Dacă numărul solicitărilor din partea primăriilor va fi mai mare de 800 de persoane se va acorda în primul rînd localităţilor unde sunt înregistrate cele mai multe persoane în căutarea unui loc de muncă, precum şi a localităţilor care se află la o distanţă mare de mediul urban, accesul la locurile de muncă pentru acestea fiind redus”, a mai declarat Gabriela Vranciuc.