32 de milioane de euro pentru deşeuri

 

rampa de gunoiConsiliul Judeţean împreună cu primăriile din judeţ urmăreşte atragerea unor fonduri europene în valoare de circa 32 de milioane de euro prin care să fie realizat un sistem integrat de gestionare a deşeurilor. Programul a ajuns deja într-o fază avansată, respectiv la punctul în care ar trebui primită aplicaţia finală care să fie aprobată prin hotărîre de CJ, la stabilirea cotelor de cofinanţare ale localităţilor şi la indicatorii de performanţă. Practic, prin acest proiect se urmăreşte gestionarea la comun a salubrizării la nivelul judeţului prin desfiinţarea unor rampe de gunoi şi înfiinţarea unora noi, care să corespundă normelor europene. „Trebuie să asigurăm un cadru instituţional corespunzător şi în ceea ce priveşte funcţionarea Asociaţiei de IMG_4050 (Medium)Dezvoltare Intercomunitare pentru că acest proiect de investiţii se realizează pentru toate unităţile administrativ teritoriale din judeţul Botoşani, am convocat pentru astăzi toţi membrii din adunarea generală aparţinînd acestei asociaţii pentru că dorim ca încă de la începutul anului viitor activitatea la nivelul instituţional să se desfăşoare în condiţii optime şi astăzi intenţionăm să aprobăm organigrama, bugetul de venituri şi cheltuieli, sistemul cotizaţiilor precum şi celelalte care ţin de cadrul de cadrul organizatoric de funcţionare”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedinte CJ. Lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului viitor.