În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
- nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, peste 300 de pompieri vor fi la datorie, în județul Botoșani. Zilnic, echipajele ISU vor fi pregătite să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții și acordarea asistenței medicale de urgență.