3,2 milioane de euro rămân la Maternitate - un sindicalist spune asta

 

Unul dintre motivele pentru care conducerea Spitalului de Obstetrică și Ginecologie se opunea comasării era că odată cu pierderea personalității juridice ar putea rămâne și fără finanțarea de 3,2 milioane de euro din partea Băncii Mondiale. Varianta este respinsă de liderul CNSLR Frăția Botoşani, care susține că în perioada de dinaintea comasării, cetățenii au fost dezinformați deoarece fiecare dorea să își apere propriile interese.

Banii pe care trebuie să îi primească Maternitatea din partea Băncii Mondiale prin intermediul Ministerului Sănătății se pare că totuși vor ajunge la unitatea medicală, chiar dacă aceasta a fost desființată și transformată în secție a Spitalului Județean. Prin această finanțare Spitalul de Obstetrică și Ginecologie trebuia să fie reabilitat și dotat cu aparatură la standarde europene. În urmă cu câteva săptămâni, o parte din medicii Maternității susțineau că ”mărul discordiei” din această comasare sunt chiar cele 3,2 milioane de euro, pentru ca mai apoi conducerea unității să spună că această sumă se va pierde odată cu comasarea din cauză că în același timp se pierde personalitatea juridică. Acum, liderul CNSLR Frăția, unul dintre susţinătorii comasării, dezminte această informație.
"Ea rămâne Maternitatea Botoșani, chiar dacă e secție" 
Eu am văzut documentul. Dl. Țâbuleac a făcut la Ministerul Sănătății o solicitare - în cazul în care se comasează se pierde finanțarea de la Maternitatea Botoșani?  - și s-a răspuns că nu. Condițiile pentru fondurile europene când se fac proiecte nu este de persoană juridică, este de obiect de activitate dacă nu își schimbă obiectul de activitate unitatea respectivă. Ori nu și-l schimbă, ea rămâne Maternitatea Botoșani, chiar dacă e secție”, a declarat Ștefan Țarcă, lider CNSLR Frăția. Mai mult, managerul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie, Maria Olaru afirmă că se supune majorității în decizia comasării și dacă desființarea unității pe care o administrează nu influențează primirea fondurilor de la Banca Mondială este un lucru binevenit. ”Eu sper să nu pierdem pentru că până la urmă banii sunt pentru municipiul nostru”, a declarat Olaru.
Elsa ȘEICA