29 de dosare penale întocmite de jandarmii botoșăneni după razii prin piețe

De la începutul anului 2015, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit 29 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

În 90% dintre aceste cazuri, persoanele care comercializau ţigări de contrabandă au fost depistate de jandarmi în pieţele agroalimentare din municipiile Botoşani şi Dorohoi sau în apropierea acestora, în urma  acţiunilor executate pentru combaterea comercializării ilegale a produselor supuse accizării. În total, jandarmii au ridicat în vederea confiscării 3.953 de pachete de ţigări, acestea fiind înaintate, împreună cu actele de sesizare întocmite, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Botoşani, în vederea continuării cercetărilor.

 

Conform prevederilor Codului Vamal, ,,deţinerea şi comercializarea  bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” este asimilată infracţiunii de contrabandă , fiind pedepsită cu închisoare de la doi la șapte ani şi interzicerea unor drepturi.
CITEȘTE: Aproape 1.000 de botoșăneni aduși cu forța de jandarmi în fața justiției