25 de ani în slujba Sănătății! Clinica Lux– Ro, acțiune pe Pietonalul Unirii la ceas aniversar – GALERIE FOTO

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate medicală, Clinica Lux-Ro a organizat duminică, 7 august 2022, un eveniment pe Pietonalul Unirii pentru a veni în sprijinul botoșănenilor.

 

De 25 de ani alături de botoșăneni

 

Astfel, în apropierea Muzeului Județean de Istorie, reprezentanții clinicii au amplasat un cort și au oferit botoșănenilor servicii medicale gratuite dar și informații extrem de necesare.

 

Cadrele medicale le-au măsurat pacienților glicemia, tensiunea arterială, pulsul și greutatea.

 

De asemenea, în cort erau disponibile materiale informative cu privire la investigațiile noi ce se pot efectua în cadrul clinicii administrată de Dana Gavriliuc și anume: Infiltrații pentru Terapia Durerii, Ecografie în vederea Ablației nodulilor tiroidieni, Îngrijirea piciorului diabetic.

 

Totodată au fost împărțile botoșănenilor care treceau prin zonă baloane și stegulețe. 

 

 

Scurt istoric al clinicii

 

Înființat în anul 1996, cu capital privat, Centrul de Diagnostic Lux-Ro și-a început activitatea prin serviciile medicale oferite în cadrul laboratorului de analize medicale și a consultațiilor în cele aproximativ 15 specialități.

 

Începând activitatea cu un număr relativ mic de cabinete și angajați, odată cu trecerea timpului a cunoscut o reală dezvoltare prin colaborarea cu un număr mai mare de medici și laboratoare de analize medicale din țară, prin mărirea echipei medicale sau extinderea serviciilor (ex: protezare auditivă) și nu în ultimul rând, prin achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, între acestea numărându-se analizoare de hematologie și biochimie, ecograful Samsung și Computer Tomograf Siemens, în anii 2016-2017. Toate acestea au avut ca rezultat satisfacerea nevoilor medicale a unui număr mai mare de pacienți dintr-o gamă mai largă de servicii.

 

Viziunea și misiunea

 

Misiunea clinicii LUX-RO este de a pune la dispoziția tuturor pacienților servicii medicale care să acopere orice necesitate: servicii legate atât de partea de laborator - analize medicale (colaborare cu diferite clinici și laboratoare din țară), cât și partea clinică - consultații de specialitate (colaborare cu medici din diferite centre medicale și universitare), dar și investigații de specialitate de înaltă performanță  în cadrul departamentului Radiologie și Imagistică Medicală (Computer Tomograf, ecografii Doppler).

 

În vederea consolidării poziției de furnizor de servicii medicale, pentru a obține o mai bună comunicare și performanțe maxime în domeniul medical, se urmărește integrarea și implementarea soluțiilor din domeniul IT, a dezvoltatorilor de software medical (sisteme EasyMedical, software Siemens).