25.000 de bugetari botoşăneni „arşi” la salarii de Băsescu

 


Nu mai puţin de 25.000 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile statului vor primi începînd cu luna următoare salarii diminuate în procent de 25%. Decizia a fost anunţată pe data de 6 mai de preşedintele Traian Băsescu, care a afirmat că, mai multe categorii sociale vor fi afectate de măsurile impuse de Fondul Monetar Internaţional. Vestea diminuării veniturilor salariale în rîndul bugetarilor a provocat deja o serie de discuţii în rîndul salariaţilor din instituţiile bugetare şi a şocat deopotrivă, astfel că, în cursul zilei de azi, majoritatea bugetarilor comentau această măsură. Vis a vis de această situaţie sindicaliştii deja au luat atitudine, astfel toate confederaţiile sindicale importante au convocat deja un Comitet de Criză. Prin acest comitet sindicaliştii doresc stabilirea de urgenţă a unei întîlniri cu prim ministrul Emil Boc şi care să fie mediată de preşedintele Traian Băsescu. Eu nu cred că FMI a impus asemenea măsuri. Deocamdată ce ştim toţi este că „prim ministrul Traian Băsescu” şi-a abandonat funcţia de preşedinte şi a luat locul purtătorului de cuvînt al Guvernului, Emil Boc şi a anunţat la televizor nişte măsuri care ar trebui să fie practică. Ne-am obişnuit să dăm vina tot pe FMI. Ceea ce a spus Băsescu aseară la televizor este o prostie. Nu se poate în România din ziua de atăzi să se aplice acele măsuri. Ori a ieşit în necunoştinţă de cauză şi a aruncat această prostie, ori nu este altceva decît o încercare de joc de imagine în care el care nu mai are interes de a candida iese în faţă şi aruncă nişte măsuri”, a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani.
Sindicaliştii au mai afirmat că, toate aceste măsuri grave anunţate şi asumate, pe fondul neanunţării unora eficiente, pentru reducerea evaziunii fiscale, pentru combaterea corupţiei, a reducerii economiei gri precum şi eşuarea dialogului cu Guvernul demonstrează haos şi neputinţă. Totodată, solicită convocarea unei şedinţe de urgenţă între liderii sindicali şi Guvern în vederea evitării unor tenciuni sociale ce pot degenera în situaţii conflictuale similare celor din Grecia.