23 de tineri din Botoşani şi-au „asigurat” paşaportul pentru viitor – FOTOGALERIE

O activitate în care  au fost implicaţi mai mult elevi s-a desfășurat la Centrul de Tineret Botoșani.

 

Luni, 29 mai 2017, 23 tineri de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Blândeşti au participat la un seminar ”Școala Altfel” în care au fost consiliați în vederea alegerii unui traseu educaţional şi profesional. 

 

Activitatea s-a desfășurat la Centrul de Tineret Botoșani, în cadrul proiectului ”Pașaport pentru viitor” implementat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului. 

 

La finalul seminarului toți participanții, după realizarea testelor, identificarea aptitudinilor, consultarea profilelor ocupaționale și desfășurarea activităților nonformale și-au conturat direcțiile în care se vor orienta la absolvirea gimnaziului.