Primăria Răchiţi a reuşit să obţină finanţare europeană pentru un proiect privitor la înfiinţarea unei staţii de epurare, amenajarea reţelei de canalizare, asfaltare, precum şi extinderea reţelei de apă în satul Roşiori. Proiectul are o valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de euro şi este finanţat prin Programul FEADR, măsura 322.
Practic, viitorul primar, în calitate de beneficiar al lucrărilor şi de ordonator principal de credite, va gestiona cele circa 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi), de la decontări şi control pînă la recepţia acestor lucrări.
În prezent, investiţia este la stadiul de finalizare a contestaţiilor depuse în urma licitaţiei care a avut loc pentru desemnarea executantului lucrării şi la care au participat şase firme. „Proiectul este de 94 de miliarde, au participat la licitaţia pentru atribuirea lucrărilor Tehnic Asist, Conrec, Transporturi Auto, TET Construct Iaşi, Iasi Com tot din Iaşi şi Progecom. Am semnat raportul de atribuire, l-am înaintat la Consiliul Naţional de Reglementare la Bucureşti. Pînă în prezent sunt patru contestaţii, aşteptăm de la Bucureşti un răspuns dacă se anulează sau nu se anulează această licitaţie. Fiind preşedintele acestei comisii de licitaţie, cei care au pierdut, au pierdut pe drept din cauza documentaţiei necorespunzătoare”, a declarat Vasile Adăscăliţei, viceprimar Răchiţi.
"Toţi cetăţenii comunei ştiu că soţul a bătut la toate uşile"
Teodora Buliga, soţia fostului primar de Răchiţi Toader Buliga, îl acuză pe actualul viceprimar că şi-ar atribui anumite merite care de fapt nu îi aparţin. Mai exact este vorba despre proiectele aflate în derulare la nivelul comunei şi în cazul cărora Vasile Adăscăliţei susţine că este cel care le-a iniţiat şi nu fostul primar. „Dl. viceprimar care a lucrat şi colaborat cu soţul meu, după deces a dat numeroase declaraţii precum că 80% din toate proiectele au fost iniţiate şi duse la bun sfîrşit de către d-lui, ori toţi cetăţenii comunei ştiu că soţul a bătut la toate uşile din Bucureşti, la Iaşi pentru a obţine cu foarte mare greutate aceste proiecte”, a declarat Teodora Buliga, consilier în cadrul Compartimentului Cadastru şi Urbanism din Primăria Răchiţi.
"80% din iniţiativele de proiecte de investiţii sunt iniţiate de către mine"
Lucru de altfel recunoscut de către Vasile Adăscăliţei care afirmă că lui i se datorează proiectele cele mai importante care sunt implementate la nivel de comună. „Din punct de vedere legislativ, 80% dintre iniţiativele de proiecte de investiţii sunt iniţiate de către mine, asta înseamnă că am întocmit un referat către ordonatorul principal de credite respectînd planul de achiziţii şi bugetul pentru anul respectiv, după care am întocmit o expunere de motive, o notă de fundamentare, un proiect de hotărîre, după care am dus tratative cu grupurile de consilieri, mi-au acceptat ideea şi a devenit hotărîre pe care primarul este obligat să o ducă la îndeplinire cu aparatul funcţionăresc, deci asta este iniţiativa mea, care nu mi-o poate lua nimeni”, a declarat Vasile Adăscăliţei, viceprimar comuna Răchiţi.
Disputa creată pe marginea proiectelor privind anumite investiţii în comuna limitrofă municipiului Botoşani este în opinia Teodorei Buliga unul dintre motivele principale pentru care a decis să candideze la funcţia de primar.
Gabriela ERDIC