Potrivit prefectului Cristian Roman, în şedinţa de Guvern care va avea loc în cursul săptămînii viitoare, judeţului Botoşani îi va fi alocat suma de 2,5 milioane de lei noi pentru efectuarea unor lucrări de mai mică amploare dar şi pentru documentaţia necesară pentru accesarea de fonduri din Fondul de Solidaritate a Uniunii Europene. „Judeţului Botoşani i se va repartiza probabil în şedinţa de Guvern de miercuri o sumă de 2,5 milioane de lei pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale din luna iulie a anului curent. Aceste sume vor fi alocate pe administraţiile judeţului începînd cu Consiliul Judeţean şi în principal pentru realizarea de poduri, lucrări mai mici”, a declarat Cristian Roman, prefect judeţ Botoşani. Un aspect important este faptul că, suma alocată de Guvern va sprijini financiar administraţiile publice locale la capitolul documentaţie tehnico economică, în condiţiile în care, pentru aceste expertize, primarii ar fi trebuit să dispună de sume importante de bani. „Foarte important, suma alocată este şi pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice şi a expertizelor care au început deja să se facă pentru accesarea celor 100 de miliarde de lei care sunt prinşi în buget şi sunt pentru judeţul nostru. Conform HG 103 am transmis la Guvern şi la MAI proiectul de hotărîre de Guvern a fost semnat şi de CJ şi un număr de 37 de unităţi administrativ teritoriale vor beneficia de sume începînd de la 10.000 de lei pînă la 2,2 miliarde de lei, cît are cel mai mult o primărie”, a mai spus Cristian Roman. Alocarea s-a efectuat în baza fişelor economice de la fiecare comună, discutată cu specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii care sunt familiarizaţi cu toate obiectivele şi mare parte dintre primari. Lucrările sunt prinse în lista obiectivelor prioritare.