2.000 de elevi au învățat astăzi să SALVEZE vieți - GALERIE FOTO

Peste 2.000 de elevi și adulți din municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și orașele Săveni și Ștefănești, au exersat astăzi pe manechine tehnicile de a reda funcțiile vitale ale organismului.

 

Cursurile de prim ajutor au fost predate de către medicii și asistenții U.P.U. – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, împreună cu paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

 

Acțiunea, care are ca scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator, a fost organizată cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării.

 

Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.

 

Educația privind acordarea primului ajutor ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, deoarece dobândirea tehnicilor de resuscitare sunt esențiale și ele pot face diferența dintre viață și moarte în numeroase situații.

 

Lecțiile s-au desfășurat în municipiul Botoșani - Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”, în municipiul Dorohoi - Sala Polivalentă, în orașul Săveni – Sala Polivalentă, precum în sala de sport a Grupului Școlar „Ștefan Luchian” din orașul Ștefănești.

 

La acțiunea desfășurată la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani au participat și prefectul județului Dan Constantin Șlincu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și prim adjunctul inspectorului șef al ISU Botoșani, col. Dan Decebal Muraru.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store