150 de burse pentru elevii botoșăneni

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în calitate de partener în cadrul unui proiect iniţiat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, va oferi 150 de burse pentru  elevii aflaţi în situaţie de abandon sau risc de abandon şcolar. Proiectul finanţat din fonduri europene Salvaţi Copiii de  Abandon şi Neintegrare - SCAN, demarat în august 2010 de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi în parteneriat cu VIA University College
Danemarca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, are ca obiectiv prevenirea şi diminuarea abandonuluişcolar prin acţiuni de susţinere şi formare a persoanelor implicate în proces - elevi, părinţi, cadre didactice, comunitate - prin identificarea permanentă de noi şanse la educaţie. Activităţile  din proiect se vor derula pe o perioada de 3 ani şi vor avea ca finalitate conştientizarea comunităţii în vederea prevenirii, reducerii şi corectării fenomenului de abandon şcolar, cercetarea cauzelor abandonului şcolar, a nevoilor şi posibilităţilor de reintegrare dar şi combaterea abandonului şcolar. Prin proiectul SCAN vor fi acordate 2000 de burse timp de 2 ani, 300 de burse revenindu-le elevilor din judeţul Botoşani. În perioada 2-3 mai va avea loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, selecţia beneficiarilor proiectului, în urma unei evaluări pe bază de teste de cunoştinţe şi de personalitate şi în urma intervievării elevilor de către experţii proiectului.