14 posturi de medici scoate la concurs Spitalul Mavromati: Specialiști ademeniți cu locuințe în municipiu

După ce, în prima lună a anului, 11 dintre posturi pentru medici scoase la concurs nu au fost ocupate, conducerea Spitalului a reluat procedura pentru a angaja medici tineri, specialiști sau primari cu drept de libera practică, confirmați în specialitate sau rezidenți aflați în ultimul an de pregătire.

 

Pe lângă cele 11 posturi, au fost scoase la concurs și trei posturi noi, pentru care se pot înscrie medici specialiști confirmați în specialitate.

 

„Cu sprijinul conducerii Consiliului Județean, care ne-a aprobat imediat scoaterea din nou la concurs a posturilor de medici, suntem dispuși să facem toate eforturile necesare pentru întinerirea echipei Spitalului Județean Mavromati. Avem nevoie de tineri capabili, de medici în diferite specializări pentru ca și la Botoșani pacienții să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă. Unul dintre principalele mele obiective pe termen scurt și mediu este să rezolv criza de cadre medicale de înaltă calificare de la spitalul pe care-l conduc”,

Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

 

Posturile scoase la concurs și pe care se pot înscrie și rezidenții aflați în ultimul an de pregătire vizează următoarele specializări:

ATI (două posturi); Boli Infecțioase pentru Serviciul Supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale (un post); Gastroenterologie (un post); Radiologie, imagistica medicală pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică medicală și CT (două posturi); Neonatologie (un post); Neurochirurgie (un post). Acestora li se adaugă trei posturi de medici pentru Secția exterioară de la Săveni, pe care vrem să o revitalizăm, pentru că ea deservește aproximativ un sfert din județ, mai exact orașul și comunele limitrofe din zona de nord-est a județului. Aici, două posturi sunt pentru Medicină internă și unul pentru Pediatrie.

 

În plus, se va organiza concurs și pentru două posturi de medici specialiști medicină de urgență pentru UPU și unul de specialist în diabet zaharat, boli nutriție și metabolice.

 

 

Locuințe ANL pentru medici

 

Consiliul Județean Botoșani, care administrează Spitalul Mavromati, va pune la dispoziția medicilor specialiști interesați locuințe ANL.

 

„Avem soluția pentru una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă tinerii medici care vin să lucreze în Botoșani. Am finalizat recepția primelor 20 de apartamente ANL pentru specialiști și în ultima ședință a Consiliului Județean s-au aprobat criteriile specifice de alocare a acestora. Imediat vom începe să primim cererile de la medici. Locuințele pentru specialiști sunt una dintre prioritățile noastre și sperăm ca în cel mai scurt timp să se demareze lucrările și la cel de al doilea imobil, astfel încât să putem pune la dispoziția medicilor ce vor să vină să lucreze în Botoșani un pachet de beneficii cât mai atractiv”,

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store