14 milioane de euro pentru "Mavromati" după o semnătură a Elenei Udrea

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a semnat luni la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Judeţean. Acest lucru s-a întîmplat după ce Elena Udrea nu a mai venit la Botoşani, astfel încît Mihai Ţâbuleac s-a deplasat personal la MDRT pentru parafarea actelor. Iscălitura şefei de la MDRT era ultima necesară pentru demararea procedurilor de licitaţie.

„Din acest moment intrăm în procedură de atribuire a lucrărilor astfel încît să putem încheia contractul de execuţie. Se deschide procedura de licitaţie a lucrărilor. Aşa cum vă amintiţi, în momentul în care am preluat mandatul de preşedinte, nu numai că nu era făcut proiectul, dar se greşise calea pentru că se lucrase la un studiu de fezabilitate undeva pe la Ministerul Sănătăţii care nu avea nici o legătură cu ghidul de finanţare. S-a făcut un studiu de dragul de a se toca banii pe consultanţă”, a declarat şeful CJ. El a ţinut să mulţumească ministrului Elena Udrea şi secretarului de stat de la MDRT Răzvan Murgeanu pentru sprijinul acordat.

Valoarea totală a lucrărilor este de 14 milioane de euro, iar durata de implementarea de trei ani. „Mavromati” va fi modernizat practic în totalitate, de la saloane pînă la lifturi. Fonduri sunt asigurate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional şi sunt nerambursabile.