13 urmăriţi penali şi doi vameşi propuşi spre arestare la Suceava

 

Poliţiştii Biroului pentru combaterea fraudelor Vamale din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea DIICOT Suceava, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului coordonare echipe mobile din cadrul ANV au efectuat vineri percheziţii domiciliare în 14 locaţii din Botoşani, Dorohoi şi Biroul Vamal Stânca Costeşti.

„În urma percheziţiilor au fost ridicate 20.805 pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, sume de bani în lei şi valută, carburant, telefoane mobile, cartele SIM, băuturi alcoolice ambalate şi vrac. De asemenea, au fost ridicate patru autovehicule şi şapte unităţi de calculator“, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Suceava. În urma audierilor care s-au desfăşurat pe parcursul acestei nopţi, DIICOT Suceava a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore a doi inspectori vamali, ambii din municipiul Botoşani, care au fost introduşi în arestul IPJ Suceava. Cum Andrei Corneschi (foto sus, stânga, vameşul de la Botoşani în maşină căruia s-au descoperit ţigări ascunse într-o canistră) este şofer şi nu inspector, ar însemna că acesta nu a fost reţinut.
„Au fost aduse la Suceava pentru audieri trei persoane, un civil şi doi vameşi. Civilul a fost eliberat cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciuliu, iar cei doi vameşi vor fi prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile“, a precizat Marius Cazac, procurorul şef al DIICOT Suceava.
În cauză s-a început urmărirea penală faţă de 13 persoane. Cercetările sunt continuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul IPJ Suceava – SIF – Biroul Fraude Vamale, în colaborare cu structurile specializate, sub coordonarea DIICOT Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă.