Social-democrații botoșăneni au finalizat negocierile cu unii primari din județ și nu peste mult timp vor anunța intrarea lor în partid.
În ciuda asigurărilor date ieri de Valeriu Iftime, președintele interimar al PNL Botoșani, că vor pleca doar unu-doi primari la PSD, liderii organizației județene au convins deja mai mulți.
Dar iată-i pe primarii care deja au fost la sediul PSD și au căzut de acord asupra intrării în partid, cu precizarea formațiunii pe lista căreia au fost aleși în 2020:
Cosmin Epuraș – Stăuceni – PNL
Lucian Borfotină – Cristești – PNL
Claudiu Ilaș – Dângeni – Pro România
Adrian Nistor – Brăești – Pro România
Marcel Chelariu – Suharău – independent
Marinel Moruz – Dimăcheni – USR
Dumitru Buzoianu – Românești – ALDE
Daniela Stredie - Cristinești – PNL
Apoi, la Călărași, Elena Vrajotis de la PNL s-ar fi înțeles să se retragă și să îi facă loc fiului său, consilierul județean liberal Claudiu Vrajotis.
Totodată, Gabriel Talef de la Ripiceni, de asemenea primar PNL, a bătut palma cu PSD-iștii.
În afară de aceștia, Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, liberal de 20 de ani, a anunțat ieri în direct la ”Botoșăneanul TV” că va candida pe lista PSD.
În acest fel. numărul primarilor pe care PSD îi are în județ trece de 50 dintr-un total din 78 de localități, ceea ce conferă partidului un avantaj imens în bătălia pentru Consiliul Județean.
Totodată, există și localități în care nu doar primarul, ci și viceprimarul au făcut pasul spre PSD, cazul comunei Românești.
Social-democrații, cu Doina Federovici și Marius Budăi în prim plan, continuă însă negocierile cu mai mulți primari, inclusiv câțiva de calibru de la PNL.
Unii dintre aceștia așteaptă ca social-democrații să aștepte oficializarea intrării în partid a primului lot de primari de la alte partide, pentru a fi siguri sută la sută de mișcare.
Pe de altă parte, pentru a contracara plecările, Valeriu Iftime dorește la începutul săptămânii viitoare să organizeze o conferință de presă la care să participe și primarii liberali.