Mai bine de jumătate dintre noii angajați au peste 45 de ani.
În perioada ianuarie-aprilie, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, 1.381 de persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 589 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 699 au peste 45 de ani, 168 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 54 au între 30 și 35 de ani, iar 460 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.
În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 593 provin din mediul urban, iar 788 persoane sunt din mediul rural.
„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 351 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.”
transmit reprezentanții AJOFM.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale: 519 persoane (37,59%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 271 persoane(25,78%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 341 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 86 persoane.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel în perioada ianuarie-aprilie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate la înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.891 persoane.