Peste 100 de copii ajunși la spital într-o clipă de neatenție: Pompierii, mesaj pentru părinți – VIDEO

 

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă, au transmis pompierii botoșăneni.

 

Lăsați nesupravegheați, chiar și pentru o clipă, copiii pot fi în pericol, iar în caz de incendiu, de cele mai multe ori, nu ar ști cum să reacționeze.

 

Anul trecut, peste 100 de copii din județul Botoșani au ajuns la spital cu suferit arsuri provocate de foc, lichid fierbinte, obiecte incandescente sau substanțe chimice.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, părinții trebuie să fie prudenți în fiecare zi și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Printre acestea, reamintim:

 

- nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare, aragaze sau aparate electrice aflate în funcțiune;

 

- nu lăsați la îndemâna copiilor recipiente cu substanțe inflamabile;

 

- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;

 

- supravegheați lumânările aprinse, candelele sau aparatele cu flacără deschisă și nu le lăsați la îndemâna copiilor;

 

- nu folosiți mijloacele de încălzire deteriorate sau cu defecţiuni;

 

- atunci când gătiți, nu-i lăsați aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte;

 

- explicați-le că nu trebuie să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu;

 

- folosiți accesorii de protecție a prizelor;

 

- înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.